Viata unui barbat necunoscut de Andrei Makine

Cine nu l-a citit pana acum pe Makine pierde sansa de a vedea lumea . Cartile lui in general sunt veritabile ferestre catre lumea veacului trecut . Te absorb si te fac sa vezi ”High Definition ” viata  , cu detalii tulburatoare si atat de precise incat nu reusesti sa uiti vreodata rosul sangelui , infinitul cerului sau respiratia dragostei .

Si totusi mi-au luat 6 luni sa termin cartea .6 luni in care imi era atat de teama sa o deschid , incat ramasese in geanta pe care o purtam pe umar cand l-am ingropat pe tata. Regaseam , in acele 6 zile in care am vegheat la patul lui , in spital , intre randuri , suferinta bunicului meu care ne povestea cum a supravietuit ca si prizonier de razboi , si pe cea tatalui meu care se lupta cu sa ramana intre noi . Fiecare cu razboiul sau spun unii . Puteam citi cate 20 pagini pe noapte, pentru ca tata avea nevoie de insotitor permanent . Ma afundam intre randuri si reciteam fraze , incercand sa nu adorm si sa vad lumea prin ochii personajelor .Ma regaseam undeva in gravitatea peisajului , in albastrul cerului  rusesc , in mirosul iernii si al prafului , in zgomotele asurzitoare ale tunurilor . In noaptea in care tata a murit , care fusese precedata de o zi foarte tumultoasa cu delir , si multa emotie din partea mea care ma facea sa raspund la telefon si sa le spun tuturor ca vorbeste aiurea din cauza abuzului de alcool din timpul vietii si ca el va fi bine , doar i-am auzit cu totii pe medici cat sunt de incantati de evolutia lui . Undeva  in sinea mea ma abtineam atat de tare sa nu plang , sa fiu tare , si-mi aduceam aminte de imaginea foametei din cartea lui Makine … ma gandeam : cum pot sa le compar , cum poti in fata mortii sa spui eu as alege sa mor asa si pe dincolo cand ai in fata ta un om care se agata cu privirea de tine si -ti strapunge sufletul iar tu esti neputincios?

Toate aceste lucruri nu trec . Ochii tatalui meu au mai albastri ca niciodata . Am trait de fiecare data cand ma privea orice emotie mai intens ca niciodata  , iar in cartea lui Makine am regasit aceleasi trairi . Nu doresc sa compar atat de mult aceste experiente , ci mai degraba sa le asociez . De fiecare data cand deschideam geanta si vedeam cartea acolo asteptam cateva secunde sa-mi reiau respiratia , dupa care  sa abandonez . Asta s-a intamplat pana acum cateva zile . Mi-a trebuit timp probabil sa accept ce s-a intamplat pe data de 27 iunie cand am adormit la 3 , iar la 6 si jumatate m-au trezit asistentele sa-mi dea vestea ca tata nu a mai putut lupta . Timpul a decurs de atunci presarat cu nopti nedormite , cu refacerea casei dupa explozie , cu pomeniri si drumuri intre Bucuresti si Falticeni , cu incercari de a-mi scoate din minte ce am trait .

In momentul in care m-am decis sa termin cartea eram pe punctul de a accepta ce s-a intamplat . Dragostea intre Volski si Mila o asemanam cu lupta de a trai , cu puterea oamenilor de a supravietui razboiului , foametei si a degradarii fizice ori sociale . Doi oameni care transmit un mesaj prin intermediul povestii lor : dragostea e dincolo de viata . Puterea pe care le-a dat-o acest sentiment i-au facut sa creada ca intotdeauna privesc acelasi cer . Astazi , daca vrei sa vezi ce face persoana iubita , scoti mobilul si o suni . E atat de practic ! Mila si Volski sau regasit cu cicatrici trupesti si emotionale dupa incheierea razboiului , dar fraza : ”tie iubito , iti voi marurisi visu-mi ” e mai presus de orice gadget existent . Cimitirul lor , este dorinta de asumare a trecutului , dorinta de a trece peste ororile razboiului care i-a despartit pentru o vreme . Parca simti , la fel ca si in ”Fiica unui erou al uniunii sovietice ” pamantul plin de oase , parca iti aduci aminte din povestirile bunicilor de vremea foametei si a pribegiei , cand au plecat cu haine si paturi catre nicaieri , cand s-au intors calcand pe cranii , cand totul era mort. Si ei au plantat copaci , si ei au strans osemintele si le-au ingropat . Fara nume , fara identitati zac sute de mii de morminte , si dainuiesc in amintirea celor multi care au dorit sa planteze lastari pentru a nu uita vreodata ca razboiul e real , ca oamenii mor mereu , ca durerea se reflecta in campurile arse si fara viata plina de urmele celor care au traversat poate jumatate de lume ,sau cei incercau sa-si apere pamantul , pe cei dragi , si ca viata continua si dupa moarte , iar dragostea la fel.

Lagarul este un alt motiv des intalnit la Makine . Pentru ca facea parte din lumea lor atunci , pentru ca oamenii au disparut pentru ideologii pe care noi le discutam acum la partide de ceai sau le citim in carti ori pe internet . ” 10 ani fara drept de corespondenta ”  insemna doar moarte . Viata s-a continuat si dupa ce Volski a primit vizita femeii care i-a explicat ca Mila nu mai este , dar Volski nu a incetat sa creada pana in clipa in care a murit ca  ei doi nu privesc acelasi cer …

Cam aceasta a fost experienta mea cu aceasta carte , foarte personala , foarte intensa , exact asa cum ar trebui sa fie cu o carte buna  .

Sa vorbim despre parfum

Era in care traim e a miscarii,tehnologiei si internetului.Oamenii se schimba,cresc,evolueaza sau se maturizeaza.Pentru unii,ceea ce ii definitiveaza poate fi parul,hainele,silicoanele,prostiile ce ies din cavitatea bucala cu pretentia de cuvinte,telefonul cel nou,muzica din ipod,masina ultrasport magnet de puicute in cautarea unui sponsor etc.Nu o sa va descriu garderoba sau ce masina mi-as dori,ci doar parfumurile pe care le folosesc.Unul dintre preferatele mele este un parfum ce apartine casei Lolita Lempicka.E un parfum dulce ademenitor,indraznet sau infantil.Dimineata dupa ce ma imbrac,in acele zile cand ma simt mai feminina decat de obicei stiu ca am sa port Lolita Lempicka.Pentru ca sunt tanara si plina de viata si vreau sa ma simt bine in hainele  mele,sa miros bine si sa fiu atractiva sa imi spun ca ”i still have it”,iubesc acest parfum cu iz de anason si iedera verde,apoi cu cirese,violete,mosc si seminte de tonka,iar sper final caramel si acadeleyummy.

In articolul urmtor o sa va impartasesc despre celelalte parfumuri ale mele.